„Nu mi-am dat demisia, am anunțat că nu vreau să mai continui”, a declarat Gabriel Petrea, ministrul pentru Dialog Social în Cabinetul Tudose.
Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, luni seara, după ce CExN i-a restras sprijinul politic premierului Tudose, că președintele TSD Gabriel Petrea l-a sunat și i-a spus că postarea sa nu l-a vizat și nu a fost scrisă împotriva sa.
„Cu Gabriel Petrea am o mică nelămurire: el m-a sunat și mi-a spus să nu înțeleg că acea postare a fost împotriva mea”, a spus Dragnea.
Liderul PSD a precizat că a discutat cu președinții județeni de la Tineret, care i-au transmis că au fost nemulțumiți de faptul că acea postare a fost publicată fără acordul lor.
Dragnea a spus că a „permis” în ultimul timp ca unii miniștri să scrie scrisori sau să facă publice anumite postări, în condițiile în care problemele vizate nu fuseseră discutate în prealabil în partid.
El a dat de înțeles că și aceste lucruri au dus la căderea Guvernului Tudose și că astfel de lucruri nu se vor mai întâmpla.
Gabriel Petrea a afirmat într-un document publicat duminică pe site-ul organizației că dorește o definire mult mai clară a relației dintre conducerea partidului și Guvernul social-democrat și ca numirile în funcții publice să fie făcute pe criterii de competență, propunând organizarea unui Consiliu Național al PSD sau a unui congres pentru clarificarea situației din partid.
Florian Bodog și Marius Dunca au anunțat că nu mai vor în Guvern
„Nu voi candida pentru un nou mandat la Ministerul Sănătății. Voi susține următoarea persoană care va ocupa acest portofoliu. (..) Am informat conducerea că nu mai doresc să-mi depun candidarura pentru o nouă funcție”, a declarat Florian Bodog la sediul PSD, înainte de ședința Comitetului Executiv.
Propunerea vehiculată pentru preluarea portofoliului este Rodica Nasar, președinte PSD Sector 2, aceasta fiind propusă și susținută de PSD București și de primăriile de sectoare.
Florian Bodog este al doilea ministru care a anunțat că nu va face parte din Guvernul Dăncilă. Vineri dimineața, Marius Dunca a anunțat că se retrage din fruntea Ministerului Tineretului și Sportului, precizând că s-a consultat și cu Liviu Dragnea.
„Mi-a spus de ieri (n.r. de demisie). Vrea să se ocupe mai multe de organizația PSD din Brașov și am luat act de asta. Atunci va fi o altă opțiune”, a declarat Liviu Dragnea.
„”Fac un pas în lateral. Am vorbit cu domnul Dragnea și i-am spus să lăsăm pe altcineva (la conducerea ministerului – n.r.), să lăsăm o persoană care să comunice cu Federațiile sportive. Vă anunț acum, aici, că o să mă retrag. O să rămân întotdeauna un partener al sportului și al organizațiilor de tineret. Sper că nu i-am dezamăgit pe președinții de federații, toți mi-am spus să continui. Le-am spus că este destul de greu. (..) Când am luat această decizie, m-am consultat cu mai multe persoane, dar în primul rând și cu președintele Dragnea pentru că trebuie asumată o responsabilitate, nu e un minister ușor”, a declarat Marius Dunca.
Acesta a declarat că federațiile sportive i-au cerut să rămână, strângând semnături în acest sens.
„Sper să nu îi dezămăgesc pe președinții de federații care m-au susținut. Să aveți încredere în sportul românesc că va renaște din cenușă.” a mai spus Dunca în cadrul unei conferințe de presă la sediul ministerului.
Cine ar putea veni în locul lui Dunca la Tineret și Sport
Portofoliul ar putea fi preluat de fiica unui om de afaceri din Stau Mare, potrivit unui ziar online presasm.ro.
„Actuala secretară a Camerei Deputaților, sătmăreanca Ioana Bran are șanse uriașe să devină noul ministru al Tineretului și Sportului! Tânăra deputată are 31 de ani și un background impresionant: este fiica cea mică a milionarului din Satu Mare Ioan Bran, patronul Distileriilor Bran, cele care produc pălinca de export Bran.”, scriu ziariștii sătmăreni.
Ioana Bran a făcut PR pentru palinca produsă de familia sa, declarând că se află la „a 4-a generație de „pălincari”, „ca atare este normal ca secretul și rețeta produselor noastre să se păstreze și să se transmită din generație în generație”, menționează sursa citată.
În urmă cu 2 ani, când Liviu Dragnea a nominalizat-o ca secretară a Camerei Deputaților, mass-media a descris-o „milionara sexy” pe Ioana Bran.
Pe lista PSD s-ar afla și Gabriela Szabo, actualul director general al CSM București.
Forurile de conducere ale PSD și ALDE se reunesc, vineri, pentru a decide miniștrii care vor face parte din Guvernul Dăncilă, precum și noul program de guvernare.